Despre

De ce?

Deoarece copii nostri nu si-au cunoscut decat o singura bunica, din dorinta de a le completa golul creat de lipsa bunicilor decedati inainte ca ele sa vina pe lume, ne-am gandit sa cream, in spatiul imobiliar de care dispunem in curtea noastra, un camin de batrani. Ideea a fost sustinuta si de copii nostri si asa am inceput acest proiect care nu a fost si nu este deloc usor.

Cum?

In cadrul caminului nostru pentru batrani, parintii dumneavoastra beneficiaza de conditii deosebite de cazare, masa, supraveghere medicala si sociala permanenta.

Meniul este variat si adaptat in functie de afectiunile fiecaruia.

De asemenea beneficiaza de servicii de kinetoterapie precum si de activitati ocupationale.

Pentru cat mai buna desfasurare a activitatii, angajarea personalului se face in functie de criteriile de performanta, sub indrumarea unui psiholog, cu efectuarea tuturor testelor clinice periodice.

Caminul de batrani Stejarul dispune atat la interior, cat si la exterior, in gradina, atat de spatii de socializare cat si de spatii intime in care puteti discuta linistiti in familie, sau puteti servi o prajitura sau un pahar de suc cu cei dragi. Gradina de pomi, flori si gazon dispune de mese si scaune unde in zilele de vara se serveste masa si se joaca anumite jocuri de societate (rummy, sah, carti,) etc si este imprejmuita de o alee asfaltata pe care va puteti plimba si de multe bancute si sezlonguri unde puteti poposi atunci cand ati obosit. De asemenea in curte sunt amenajate 3 foisoare, dotate cu bancute si mese unde va puteti retrage atunci cand soarele este prea puternic .

Unde?

Caminul de batrani este amplasat intr-o zona foarte linistita, ferita de zgomot si praf si beneficiaza de o gradina deosebita cu foarte multe specii de flori, pomi fructiferi, vita de vie, smokini, gazon, etc., care ofera o ambianta de “pensiune Montana” si nicidecum de camin de batrani. Caminul este amenajat in curtea familiei noastre si cladirile au fost proiectate si construite ca si locuinte familiale, astfel incat atmosfera in caminul nostru este una familiala si nu institutionala. Inclusiv amenajarea interioara ofera o atmosfera “calda si primitoare”. Aceasta caracterizare a fost facuta de cei care ne-au calcat pragul si au decis sa ramana la noi.

Cand?

Ori de cate ori un senior al familiei dumneavoastra are nevoie de ingrijire permananta din partea unei echipe de profesionisti, intr-o locatie amenajata cu mult suflet, unde confortul si linistea batranilor dumneavoastra este principala noastra preocupare.